Finaciar, Noutăți și Comunicate|

ANUNT ACORDARE FACILITÃȚI FISCALE

       În conformitate cu prevederile HCL nr.70/31.10.2024, contribuabilii cu obligații fiscale principale restante la 31.08.2024 pot beneficia de anularea unor obligații bugetare, respectiv majorări de întârziere, în situația îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute de procedura de acordare a facilităților, conform OG 107/2024, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

     Termen limită: Depunerea solicitărilor pentru anularea unor obligații bugetare, respectiv majorări de întârziere și efectuarea plăților aferente debitelor principale se poate face până la data de 25 noiembrie 2024.

Se pot anula următoarele:

Pentru contribuabili PERSOANE FIZICE:

(1) Debitorii care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, pot beneficia de:

     a)anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; 

    b)anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiţia de la lit. a).

 (2) Debitorii  care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mare de 5.000 lei, pot beneficia de:

      a)anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

      b)anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiţia de la lit. a).

Pentru contribuabili PERSOANE JURIDICE:

     Debitorii care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024 pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv.

     Plata debitelor se poate realiza electronic pe platforma www.ghiseul .ro sau la sediul Primariei.

   Pentru informații suplimentare și pentru depunerea cererilor, vă rugăm să vă adresați Compartimentului Impozite şi Taxe din cadrul Primariei Oraşului Târgu Ocna telefon 0234/344114, interior 125 sau prin e-mail: primaria@orasul-targuocna.ro.

 DESCARCĂ CERERE:

Close Search Window