Cultură, Noutăți și Comunicate|

     Aflat într-o zonă bogat încărcată în vestigii istorice, orașul Târgu Ocna a fost și va rămâne parte importantă a istoriei locale și naționale. Aici au fost în vizită sau chiar au hotarât să se retragă unii din oamenii deosebiți ai țării noastre. Astfel,  vrem să îl amintim pe Costache Negri, unul din marii diplomați și oameni politici care a reușit să pună bazele Unirii Principatelor Române.

     Atras de frumusețea micului oraș de sub munte, Costache Negri își cumpăra o proprietate la Târgu Ocna, în anul 1856. După anul 1866, s-a retras la „Castelul” său de la Tisești, unde a locuit până în 28 septembrie 1876. A fost înmormântat în curtea Bisericii Buna Vestire (fosta Mănăstire Răducanu) și astfel, el a rămas pentru totdeauna la Târgu Ocna.

     Pentru a comemora activitatea marelui diplomat Costache Negri și împlinirea a 145 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, la inițiativa Muzeului de Istorie „Paul Păltânea” aflat în sudordinea Consiliului Județean Galați și prin colaborarea Primăriei orașului Târgu Ocna,cu  Primaria  Costache Negri, se va organiza  în data de 28 septembrie 2021, ora 13.00, ceremonia religioasă ce va avea loc la mormântul lui Costache Negri din incinta Bisericii Buna Vestire (Răducanu), și un vernisaj în foaierul Centrului Cultural  „Ion Talianu”, str. Trandafirilor nr. 2, sub denumirea „ De la Mânjina la Târgu Ocna , Costache Negri (1812-1876)”, ora 14.30.

Vă așteptăm cu drag!

Close Search Window