Evidența persoanelor, Noutăți și Comunicate|

     Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Târgu Ocna face apel către toţi cetăţenii din oraşul Târgu Ocna şi din localităţile arondate serviciului – comunele Pârgareşti şi TârguTrotuş,  care preschimbă actele de identitate în perioada următoare, să se prezinte din timp  la ghişeu în vederea eliberării acestora.

     Precizăm că în conformitate cu prevederile art. 14, alin.8) din OUG nr. 97/2005 privind evideţa , domiciliul , reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată,  termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de  30 de zile , acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile.

     Informăm cetăţenii care se află într-o situaţie deosebită ce necesită eliberarea actului de identitate într-un termen mai scurt decât cel reglementat de lege, să prezinte Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor Târgu Ocna documente justificative care motivează urgenţa (bilet avion, contract de muncă din străinătate, adeverinţă medical) .

     Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul S.P.C.L.E.P. din oraşul Târgu Ocna, str. Trandafirilor, nr. 1, jud. Bacau  sau la nr. tel. 0234.344.114, int. 105.

Close Search Window